Posted on: noiembrie 24, 2021 Posted by: florinolteanu Comments: 0

Timișoara trebuia să fie în 2021, Timișoara va fi ”Capitală Culturală Europeană”.  Este un titlu binemeritat, dat fiind faptul că nume cu rezonanță istorică europeană au influențat istoria acestui oraș, precum și istoria Banatului. În plus, de-a lungul istoriei sale, a rivalizat cu Viena, Belgrad, Buda, fiind supranumită și ”Mica Florență”, ”Mica Vienă”

Pe teritoiul de azi al Timișoarei au fost atestate urme ale existenței omului încă din preistorie, continuând cu vestigiile din epoca geto-dacică, romană, însă, cu adevărat, perioada de glorie a Municipiului Timișoara începe în Evul Mediu, când este atestat Comitatul Timiș, la 1175 (fără însă a fi precizată reședința administrativă n.a.). Localitatea, ca atare,  a fost atestată documentar, cândva între 1212 și 1266.

Regele Ungariei Carol Robert de Anjou (1288-1342, pe care Domnitorul Țării Românești Basarab I l-a învins, la 12 noiembrie 1330, la Posada n.a.),  a transformat Timișoara în reședință regală, locuind, potrivit surselor 8 ani în orașul de pe Bega, între anii 1315 și 1323, când, de facto, Timișoara a fost capitala Ungariei.

În secolul XV, un alt european celebru, condotier și filantrop, Fillipo Scolari (1369-1426), cu o educație bogată în economie,  originar din Florența, a venit la Timișoara, unde Regele Ungariei Sigismund de Luxemburg l-a înnobilat, în toamna anului 1404 cu titlul de Comite al Timișoarei. Fillipo Scolari, cunoscut și drept Pippo Spano se remarcase prin profesionalismul remarcabil în chestiuni economice, comerciale, ajungând apropiat al Episcopului de Estergom și apoi chiar al Regelui Sigismund de Luxemburg.  El a locuit în Cetatea Timișoarei, până la moartea sa, în 1426.

Iancu Corvin de Hunedoara (1407-1456), o personalitate de marcă a istoriei românilor, a cărui familie fusese înobilată de regalitatea maghiară, devenise comite de Timișoara în 1441.

De numele Timișoarei se leagă și cel al lui Gheorghe Doja (1470-1514), acesta încercând, fără succes să cucerească Timișoara, bine apărată, în timpul confictului dn 1514. A fost înfrânt și executat de către învingători (nobilimea maghiară), la 20 iulie 1514.

În 1552, după lungul asediu al trupelor Imperiului Otoman, Timișoara devine ”Vilaet” otoman, fiind condusă de Kasâm Pașa. Până la 1716, inclusiv sultani ai Imperiului Otoman au venit la Timișoara, care  era și ”sangeac otoman” (Vilaetul Timișoarei avea 6 sangeacuri care corespundeau aproximaiv Banatului n.a.), pe lângă calitatea de capitală a Vilaetului, care făcea Timișoara să fie pe picior de egalitate cu  Buda și Belgrad.

În 1716, Prințul  Eugeniu de Savoia (1663-1736), unul din cei mai străluciți  feldmareșali ai Imperiului Romano-German cucerește Timișoara, care, alături de Banat, în 1718, prin Pacea de la Passarowitz a intrat în stăpânirea Habsburgilor (ca și Oltenia până în 1739, anul păcii de la Belgrad n.a.).

Timișoara a avut o conformație unicăm fapt care i-a conferit un atuu strategic asupra Banatului, poate pe aceeași poziție cu Belgradul: pământ ferm, mlaștini, râul Bega, insule. Carol Robert de Anjou a construit prima cetate și primul castel al Timișoarei. Din această epocă datează Turnul Apei, simbol aflat și azi pe stema Timișoarei, lângă podul ce unea cele două incinte principale, cetatea și castelul.

Ca și Belgradul, Timișoara reprezenta o piesă grea în cadrul dispozitivului de apărare antiotoman de la hotarul sud-estic al Regatului Ungariei.  Practic, Pippo Spano a fortificat Banatul, a contribuit la refacerea cetăților de pe linia Dunării, introducând elemente de construcție defensivă după model italian, care și-au demonstrat eficiența în luptele cu turcii. De numele lui Pippo Spano se leagă restaurarea, modernizarea și extinderea Castelului Timișoarei și a Cetății Timișoarei, crearea unei colecții de carte și opere de artă,  astfel încât orașul Timișoara a fost supranumit ”Mica Florență”.

Iancu Corvin a dispus refacerea, modernizarea, extinderea Cetății vechi și a Castelului. A folosit în apărare incluisv mlaștinile cetății, construind valuri de pământ, șanțuri cu apă și palisade Ladislau Postumul, Matei Corvin (1443-1490), Rege al Ungraiei și fiul lui Iancu Corvin, Pavel Chinezul (1432-1494) au contribuit și ei la modernizarea Timișoarei.

Cetatea Timișoarei  capătă după 1552 elemente tipice fortificațiilor turcești. Acestea au fost construite din pământ și dotate cu palisade. Buștenii și împletiturile din viță de vie acoperite cu pământ contribuiau la stabilizarea structurii fortificațiilor. Timișoara a fost împărțită în 4 districte, în timp ce zonele suburbane au constituit 10 mahalale.

Între 1718 și 1751, Timișoara și Banatul au fost administrate strict militar, de către Armata imperială habsburgică. După o tranziție de 27 de ani, în care Habsburgii au introdu o administrație civilă, subordonată celei militare (din cauza apropierii de granița cu Imperiul Otoman),   în 1778, Timișoara și Banatul ( acesta din urmă împărțit în trei comitate) au făcut parte din Regatul Maghiar, fiind integrate sistemului administrativ maghiar, Timișoara pierzând calitatea de capitală regională.  Totuși, în 1781, prin diploma emisă de Împăratul Iosif al II-lea (1741-1790), Timișoara a devenit ”oraș liber regesc”.

Cele două secole de stăpânire habsburgică au constituit o perioadă de evoluție deosebită a urbanismului, atât urbanisul centrat pe fortificația cetății de tip ”stelat”, ”Vauban” (care, după 1730 avea 9 bastioane și trei centuri fortificate n.a.), cât și urbanismul centrat pe distrugerea fortificațiilor, la sfârșitul secolului al XIX-lea, care a contribuit la faptul ca Timișoara să aibă o veritabilă salbă de parcuri, grădini. Astăzi, un cartier al orașului se numește Cetate.

Practic, după schimbările politico-militare din secolul al XVIII-lea, Timișoara va cunoaște o dezvoltare menită să o aducă între orașele europene ale timpului, extinzându-se către zonele învecinate, depășind vecinătățile cetății.

După instaurarea stăpânirii otomane, alături de otomani, români, sârbi maghiari, încep să vină evrei sefarzi. Ulterior, din cauza scăderii populației ca urmare a epidemiilor, după instaurarea stăpânirii habsburgice,  se apelează la colonizarea șvabilor germani, care au găsit în Banat, a doua patrie, ca și sașii în Transilvania.

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.