Posted on: septembrie 7, 2021 Posted by: florinolteanu Comments: 0

Primăria Caransebeș, prin administratorul public Florin Bogdea a precizat că are contract încheiat cu Delgaz pentru lucrări oboșnuite.

Primăria Caransebeș vrea ca într-un timp mult mai scurt decât cel propus de către Delgaz să fie introduse gaze în trei locații:

Primăria Caransebeș: prioritare sunt zonele Teiuș, Gară și Valea Cenchii

Administratorul public Florin Bogdea a declarat:

„Tocmai am scos la licitație pe SICAP lucrarea de conectare la gaz în zonele Teiuș, Gară și Valea Cenchii, e o procedură simplificată. În termen de 15 zile trebuie să se prezinte cu oferta cei care doresc să execute această lucrare. Avem la dispoziție 20 de zile pentru verificarea ofertelor și atribuire.

Apoi toată lucrarea sper ca în 10-12 luni să reușim să o finalizăm. Valoarea totală a contractului este de peste 2,1 milioane lei, va fi realizată cu o firmă.

Pentru că practic, noi, primăria, aveam semnat un contract cu cei de la Delgaz, aveam posibilitatea să facem cu Delgazul sau cu o altă firmă, care va veni și va câștiga licitația.

Pentru a grăbi lucrurile, ne-am gândit să apelăm la o firmă, alta decât Delgaz. Așa că așteptăm firmele interesate să se prezinte la licitație, să câștige și să pornească lucrările”.

Primăria Caransebeș a depus în 2020 un raport îm Consiliul Local. Acest raport prevede ca racordul să se facă la conducta aflată pe strada Tudor Vladimirescu. Noua conductă va deservi străzile Țarinei, Cazărmii, Gării, Nicolae Bălcescu, Urmează străzile Valea Cenchii, Calea Timișoarei, Godeanu, Corcana, Teiușului și Grănicerilor.

Așadar, edilii din Caransebeș doresc să prindă finanțările prevăzute în PNRR și în PNDL e, pe care PNL le-a menționat în programul de guvernare în 2020.

Edilii doresc ca o parte tot mai mare din populația locală să aibă acces la gaze naturale în mod curent.

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.