Posted on: august 14, 2021 Posted by: florinolteanu Comments: 0

Piața 700 din Timișoara va avea o abordare menită să o readucă în atenția publicului. Ordinul Arhitecților din România – Filiala Timiș a demarat la finalul lunii iunie, un concurs de idei în acest sens.

 Pentru noul look pe care ar urma să îl aibă Piața 700, autoritățile au dorit proiectarea unei instalații arhitecturale temporare care să îi atragă pe timișoreni. Din totalul celor 14 proiecte depuse a fost declarat câștigător proiectul ”SHA 2.0”. Acesta a fost realizat de echipa compusă din Dan Ardelean, Alexandru Moldovan, Andrei Barbu, Dănuț Mario Câcu și Dragoș Toacă. Acest proiect va primi 5.000 de euro.

Centrul de Proiecte Timișoara a anunțat că OAR-Ordinul Arhitecților din România a câștigat 325.000 de lei, bani din bugetul local pentru a pune în aplicare proiectul ”Spații Vii – Privește Orașul”. Proiectul „SHA 2.0” a concurat în cadrul sesiunii deschise în cadrul proiectului câștigat de OAR. Din juriu, au făcut parte Rudolf Gräf, Simina Cuc, Cristi Borcan, Szabolcs Molnár și Danica Prodanović.

OAR Timiș a declarat: ”Scopul concursului este selectarea unei soluții pentru o instalație arhitecturală temporară care să anime și să ajute la regenerarea Pieței 700, potențând valențele de spațiu public. Astfel, se dorește modificarea percepției asupra Pieței 700 printr-o intervenție care să permită o interacțiune pozitivă a utilizatorilor cu spațiul”.

Timișoara și-a propus să ofere locuitorilor săi o nouă abordare a spațiilor publice și culturale. Timișoara va urma să aibă un Muzeu dedicat Revoluției din 1989. Acest muzeu va avea o nouă abordare expozițională.

Este de așteptat ca interesul publicului timișorean să crească în viitor prin astfel de manifestări. Redefinirea spațiilor existente ține de tradiția administrativă a unui oraș modern cum este Timișoara.

Timișoara a câștigat dreptul de a fi Capitală Culurală Europeană pentru anul 2021, dar pandemia a amânat manifestările care trebuiau sî aibă loc în acest an.

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.