Posted on: septembrie 22, 2021 Posted by: Redactor Comments: 0

Pe plan local, observăm o efervescență a investițiilor în proiecte de infrastructură. O veste bună, desigur. Cum sunt întreținute aceste proiecte? Ce planuri ar trebui să existe pentru a menține sănătatea, siguranța și buna lor funcționare pe termen lung?

Ne-am pus aceste întrebări și am decis să le dezbatem împreună cu doamna Mariana Garștea, expert în monitorizare structurală & geotehnică și specialist în transformarea digitală a infrastructurii. Prin experiența sa la conducerea unei companii care oferă soluții digitale ce ajută la menținerea sănătății pe termen lung pentru proiecte complexe de infrastructură, ne-a dat câteva informații valoroase analizând chiar proiecte locale importante pentru zona Banatului.

Iată ce ne-a explicat.

Ne pregătim pe plan local de proiecte curajoase și foarte mari care vor permite o nouă conectare a zonei de nord cu cea de sud a oraşului, cum sunt Podul peste Bega și cel al Pasajului sub-feroviar Solventul. Din punct de vedere al riscurilor geotehnice & structurale pe care le presupun astfel de construcții, ce fel de lucruri ar trebui luate în calcul?

Urmăresc de mult timp și cu mult interes subiectele pe care le menționați, ambele proiecte curajoase și complexe.

Dacă mă refer la Pasajul sub-feroviar Solventul, de exemplu, sper că toți cei implicați și în mod special autoritățile publice au luat în considerare expertizarea tehnică a secțiunii de infrastructură feroviară care va fi subtraversată, precum și monitorizarea structurală și geotehnică a acesteia pe durata execuției lucrărilor. De ce? Cu scopul punerii în siguranță și al luării în timp util de măsuri de remediere/ consolidare a infrastructurii impactate, pentru a evita orice fel de incidente sau accidente.

De asemenea, un alt aspect extrem de important, care este uitat de cele mai multe ori în etapele de prefezabilitate și fezabilitate, este perioada de exploatare a acestui tip de proiecte și bugetul necesar pentru a menține un nivel optim de funcționare. Nu putem pleca acasă și considera că ne-am încheiat treaba la terminarea lucrărilor de execuție, cea mai importanta perioada, cea de exploatare, abia incepe. Monitorizarea riscurilor structurale și geotehnice trebuie să continue în mod obligatoriu, prin adaptare la nivelul de risc existent și prin integrarea acesteia în procesul de gestiune al infrastructurii,  precum și pentru a asigura sănătatea utilizatorilor, stabilitatea și siguranța construcției date în folosință.

Există, din nou, nenumărate riscuri care pot impacta pe termen mediu și lung: de la procesul de îmbătrânire/ degradare naturală (la fel ca oamenii, clădirile și infrastructura îmbătrânesc, se uzează și se degradează odată cu trecerea timpului) până la alte fenomene care pot accelera aceste procese sau chiar provoca incidente cu pierderi materiale și umane: defecte de proiectare și execuție care au impact în exploatare, factori externi independenți de gestionarul infrastructurii, condiții meteo extreme (vânt puternic, ploi, căderi de zapada puternice etc.), inundații, surpări și multe altele.

Aceste lucruri se aplică și pentru exemplele menționate de dvs.

Vorbim despre o infrastructură extrem de importantă, la fel ca multe alte proiecte pe care administrația locală se pregătește să le dezvolte (Sala Polivalentă este un alt exemplu relevant). Unde credeți că stăm în ce privește raportarea la sănătatea structurală a unor astfel de proiecte?

În general, din ceea ce am observat, problematizarea legată de sănătatea structurală pe termen lung a infrastructurii sportive (și nu numai) nu este încă la nivelul la care proiecte de o asemenea complexitate și anvergură o necesită de fapt. În plus, modul în care este gestionată infrastructura sportivă, de exemplu, este atât de diferit de la un proiect la altul, de la o municipalitate la alta, încât nevoia uniformizării unor proceduri de gestiune (monitorizare structurala, intreținere etc.) este mai mult decat urgentă.

Observ deseori că ne punem problema monitorizării sănătății structurale mai degrabă în execuție (și chiar și acolo există cazuri fericite – în care monitorizarea este făcută cum trebuie și cazuri mai puțin fericite, în care este doar o modalitate de a bifa și această activitate, de altfel obligatorie prin lege), când de fapt ar trebui să fie pusă pe masă încă din faza de prefezabilitate, fezabilitate, proiectare, atât tehnic, cât și financiar. Cred că subiectul sănătății structurale are nevoie de factori de decizie cu viziune pe termen lung, are nevoie de un interes real pentru binele proiectului, de dorința de a nu face rabat de la calitate și de înțelegerea în profunzime sau responsabilizarea pentru un anumit asset, pentru investiția din spatele lui și pentru modul în care acesta va rezista și peste zeci sau sute de ani.

Nu vreau să generalizez – noi lucrăm cu mulți astfel de gestionari de infrastructură care pun sănătatea structurală a proiectului lor pe primul loc și asta este minunat. Însă cred că este loc de o conștientizare și mai puternică la nivel național, aș îndrăzni să spun.

Așa cum „sustenabilitatea” în construcții părea acum ceva timp un cuvânt frumos, dar un concept greu sau rareori pus în practică, cred că mai avem până la normalizarea și prioritizarea ideii de „sănătate structurală”, însă noi suntem pregătiți să facem asta pe piața locală, pentru ca toată lumea să înțeleagă ce beneficii incredibile există atunci când punem acest lucru pe primul loc.

Vorbiți despre soluții digitale sofisticate pentru monitorizarea riscurilor acestor construcții noi. Cât de ușoară este implementarea acestor soluții și de ce sunt atât de utile, ce rezultate aduc, ce înseamnă ele inclusiv pentru cetățeanul de rând?

Așa este. Noi vorbim nu doar despre procesul de monitorizare ca pas extrem de important în sănătatea structurală a unui proiect, ci și de soluții digitale care automatizează acest proces, îl fac mult mai ușor de urmărit, mult mai puțin predispus la erori și în general mult mai transparent pentru toți cei implicați în proces.

Digitalizarea procesului de monitorizare structurală și geotehnică ne aduce extrem de multe lucruri foarte bune: alerte în timp real în cazul în care există vreun pericol, posibilitatea de a interveni proactiv (eficientizând timp și bugete), urmărirea de la distanță, raportare imediată și multe altele. De fapt, toate aceste lucruri se traduc în timp economisit, investiții eficientizate, garanția siguranței asset-ului respectiv și, bineînțeles, în evitarea accidentelor și a pagubelor (umane sau materiale) determinate, în caz contrar, de poduri prăbușite, autostrăzi care cedează, clădiri luate de apă etc.

Comunitatea, adică utilizatorii de facto ai tuturor acestor asset-uri, știu astfel că sunt în siguranță când traversează sau utilizează infrastructura, deci au o experiență cu mult mai bună de folosire a acesteia.  Desigur, lucrurile pot merge până foarte departe. Există țări care se folosesc de aceste soluții pentru a arăta starea infrastructurii în fiecare moment (nivel de vibrații, nivel de zgomot etc.), mergând spre o transparență extraordinară în relație cu cetățenii, ca să dau doar un astfel de exemplu.

Ca să revin la întrebare, implementarea lor nu este dificilă, atât timp cât lucrăm cu experți și profesioniști care știu ce fac. Există un set-up inițial (al senzorilor sau altor instrumente care captează nivelul riscurilor pe care vrem să le măsurăm), după care tot procesul este mult ușurat și poate funcționa fără să mai depindă de: oameni pe care îi trimitem la fața locului, de timpi petrecuți acolo, de măsurători care uneori pot fi greșite (erori umane ce pot să intervină), de hârtii care trebuie întocmite, de nenumărate operațiuni care ar trebui făcute până avem de fapt acces la datele din teren și altele. Per total, este un proces mult mult simplificat.

Ce se întâmplă după darea în exploatare a acestui tip de proiecte de construcții? Acest tip de monitorizare continuă și ulterior? Ce presupune acest lucru?

Așa cum spuneam mai sus, da, acesta este scopul și acesta ar trebui să fie scopul oricărui mare proiect: să fie monitorizat pe termen lung, continuu, pentru a ne asigura că rămâne sigur și eficient și în exploatare. Până la urmă, de ce construim dacă nu ca să putem beneficia de pe urma asset-ului respectiv, în condiții de bună funcționare și siguranță, cât mai mult timp?

Monitorizarea structurală în exploatare (sau urmărirea comportării construcției în timp, cum se mai numește această activitate) ar trebui să continue și, pentru cei care monitorizează proiectul de la bun început (din faza de șantier), este destul de simplu să își asigure această continuitate.

Tot procesul se desfășoară digital, toate datele se văd într-o platformă ușor de folosit și de înțeles, care oferă informații despre cum se modifică parametrii clădirii, unde e nevoie de intervenții, cum pot fi gestionate lucrările de mentenanță și reparație și chiar unde anume ar trebui prioritizat bugetul, în consecință.

Sunt convinsă că acesta este viitorul activității noastre și a industriei de construcții în general. Nu ne mai permitem să nu adoptăm acest gen de mentalitate și acest tip de soluții, care ne ajută să prevenim, să optimizăm și să ne știm proiectele în siguranță deplină.

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.