Posted on: august 16, 2021 Posted by: florinolteanu Comments: 0

Investigații CT și RMN gratuite vor putea fi posibile la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș Timișoara. Unitatea spitalicească de elită din Timișoara a încheiat un contract de decontare a cheltuielilor pentru Investigații CT și RMN cu CJAS Timiș.

Diana Manolescu, director medical Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș Timișoara a declarat:

“Este pentru prima dată când încheiem un asemenea contract cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș. Practic, odată cu intrarea Laboratorului de Imagistică al spitalului nostru în sistemul de contractare cu CJAS-ul, pacienții care ni se adresează pot efectua investigații fără să achite vreun ban. Este necesară însă o programare telefonică și, bineînțeles, trebuie să aibă o trimitere de la medicul specialist. În baza acestui contract, putem efectua analize de tip CT, dar și RMN, asigurând totodată interpretarea rezultatului, dar si eventuale recomandări pentru realizarea unor investigații suplimentare, dacă este cazul”.

Cristian Oancea, managerul medical Spitalul de Boli Infecțioase a declarat:

“Până acum, puteam să facem asemenea investigații gratuite doar persoanelor internate în unitatea sanitară. Încheierea contractului cu CJAS Timiș ne permite să realizăm astfel de examinari și celor care vin la noi în Ambulatoriu. Spitalul nostru are unul dintre cele mai performante aparate de tip RMN din Timiș. De asemenea, Computerul Tomograf și-a arătat eficiența, dar și performanța in ultimul an, cand am realizat peste 10.000 de investigații persoanelor infectate cu COVID 19. Când am preluat mandatul de manager al Spitalului Victor Babeș, am decis să extindem partea de imagistică. Am reușit să amenajăm clădirea RMN-ului, am achiziționat și pus în funcțiune aparatul care realizează ecografiile Doppler, urmează mamograful și, sperăm, până la finele acestui an, să avem și primul PET CT dintr-o unitate sanitară din sistemul public din vestul României”.

Pentru investigații RMN și CT gratuite, este nevoie de o trimitere de la medicul specialist. Programarea se face telefonic la numărul 0735.222.885. Programul de lucru este de luni până vineri, între orele 08.00-14.00.

Pacienții vor prezneta Cartea de Identitate valabilă, trimiterea de la medicul sepcialist și cardul de asigurat (cardul de sănătate).

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.