Posted on: august 13, 2021 Posted by: florinolteanu Comments: 0

Etapă importantă pentru viitorul Muzeu al Revoluției din Timișoara, alegera proiectantului are deja un termen, luna octombrie 2021.

Etapă importantă după 32 de ani de la momentul 16 decembrie 1989, alegerea proiectantului cad eîn sarcina Ministerului Culturii care analizează până în octombrie 2021 ofertele depuse. Pandemia de Covid 19 a împiedicat celebrarea în 2021 a câștigării competiției pentru titlul de Capitală Culturală Europeană. Timișoara împarte această onorantă calitate cu orașul elen Elefsina.

Locația pentru viitorul Muzeu al Revoluției de la Timișoara va fi în Piața Libertății, la fosta Comenduire a Garnizoanei. Proiectarea este o etapă importantă în construirea oricărui muzeu. Aceasta este o necesitate indiferent dacă se construiește sau se adaptează un imobil deja existent.

Pare surprinzător că Timișoara a așteptat trei decenii să aibă un muzeu dedicat evenimentului capital care a repus Timișoara pe harta politicii și istoriei României.

Fără Revoluția de la Timișoara, regimul Ceaușescu ar mai fi durat probabil cel puțin un an. Timișorenii care au murit pentru democrație și libertate trebuie să aibă un loc cultural destinat lor. Acest loc trebuie să le conserve memoria. Trebuie ca faptele eroice de atunci să nu fie uitate.

Deja o primă licitație a fost anulată pentru nerespectarea caietului de sarcini. În 5 iunie, a avut loc o a doua licitație. În data de 15 iulie s-au deschis ofertele.

Ministerul Culturii a pus la bătaie 1 246 000 euro fără TVA. În evaluare au intrat trei firme. Câștigătoarea va trebui să termine proiectarea în maxim șase luni. Așadar, nici aniversarea de 32 de ani nu va găsi la Timișoara un muzeu special dedicat Revoluției.

Totuși, în 2022, autoritățile speră să inițieze faza următoare, de execuție. Reprezentanții ministerului Culturii și-au propus ca viitorul muzeu să aibă o abordare a formatului expunerii cu ajutorul tehnologiei digitale. Ministerul Culturii anunță o adevărată surpriză.

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.