Posted on: octombrie 14, 2021 Posted by: florinolteanu Comments: 0

Cosmin Șandru, considerat omul Alinei Gorghiu, deputat PNL de Timiș a fost pus sub învinuire de DNA. Liberalul este acuzat că a încercat să mituiască un deputat AUR pentru ca acesta să nu voteze moțiunea PSD contra PNL.

DNA dat următorul comunicat:

”La data de 01 octombrie 2021, în contextul în care urma să fie dezbătută şi supusă la vot moţiunea de cenzură iniţiată pentru retragerea încrederii acordate Guvernului României, suspecţii Şandru Cosmin şi Bitea Nicolae-Florin i-ar fi promis unei persoane, deputat în Parlamentul României, numirea unor apropiaţi în posturi de conducere a unor instituţii publice. Pentru a beneficia de această „favoare”, persoanei respective i s-a cerut să absenteze de la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, din data de 05 octombrie 2021, în care urma să fie dezbătută şi supusă la vot moţiunea menţionată mai sus.

Suspecţilor Şandru Cosmin şi Bitea Nicolae-Florin li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”

Alături de Șandru, Nicolae Florin Bitea, directorul STPT are și el calitatea de suspect.

Ancheta DNA a fost declanșată după ce liderii AUR au publicat înregistrarea audio a discuției lui Cosmin Șandru cu deputatul AUR. În această discuție, deputatului AUR i se cerea să nu vină la ședință, deci să nu voteze moțiunea, iar apropiații lui ar fi putut primi funcții publice și calitatea de membru formal PNL.

Alina Gorghiu a încercat să îl apere pe colegul de partid spunând că pe înregistrare nu este vocea lui.

În ciuda prezumției de nevinovăție, mărturia deputatului AUR Ciprian Titi Stoica depusă la DNA arată că există indicii despre această faptă. Faptul că învinuiții nu au adus în discuție ideea de denunț calomnios este și acesta un indiciu că înregistrarea incriminatoare face trimitere la o faptă reală.

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.