Posted on: noiembrie 24, 2021 Posted by: florinolteanu Comments: 0

Clisura Dunării este zona în care natura a cunoscut o puternică luptă între apă și munte, Dunărea câștigând confruntarea și obligând Carpații să deschidă ”Porțile de Fier”. În vocabularul local, expresii precum ”vâltoare”, ”Cazanele Mari”, ”Cazanele Mici”, ”cataracte” și-au câștigat statutul pentru eternitate.

Zona se deschide ochilor ca un amestec între prospețimea peisajului, să-i spunem sălbatic, în sensul pe care îl înțeleg sud-americanii prin ”Pampas” sau ”Sierra”, nord-americanii prin ”Wild”, europenii prin ”pustă”, ”stepă”.

Regiunea a fost locuită din cele mai vechi timpuri, în apropierea zonei fiind documentată cultura ”Schela Cladovei”, după localitatea omonimă, azi cartier al Municipiului Drobeta Turnu Severin, reședința Județului Mehedinți. Municipiul Drobeta Turnu Severin se află la aproximativ 25 km est de Municipiul Orșova, ”perla Clisurii Dunării”, cândva parte a Banatului, care, însă din 1968 face parte din Județul Mehedinți, alături de câteva alte localități, situate pe drumul care duce la Băile Herculane și pe drumul spre Moldova Nouă.

În Peștera Veterani, azi accesibilă doar pe apă, un veritabil ”paradis pentru speologi”, s-au găsit urme de locuire umană, oase de păsări și animale vechi de milenii. De asemenea, spectaculoasă este și Peștera Ponicova. O altă minune a Clisurii care merită vizitată este și Cetatea Golubac situată, pe malul sârbesc al Dunării.

Romanii au încercat primii să construiască un drum suspendat pe console de lemn, pe malul drept al Dunării (Tabula Traiana a fost ridicată cu 30 m mai sus pentru a nu fi acoperită de apele lacului de acumulare de la Porțile de Fier). Mai târziu, în aval, au săpat canale, pentru golirea cursului principal al fluviului, pentru a putea implanta pilonii podului proiectat și construit de inginerul Apollodor din Damasc, la Drobeta, între 103-105 p.Chr.

Pe culoarul râului Cerna, tot mai mulți istorici spun că era localizată vechea Posada (în dauna clasicei localizări a bătăliei din Țara Loviștei, pe Olt, pe unde regele maghiar Carol Robert de Anjou nu ar fi trecut, deoarece era departe de obiectul disputei-Cetatea Severinului și, în plus, acolo locuiau românii, în teritorii care apoi au devenit posesiuni transilvane ale domnitorilor Țării Românești, precum Amlașul și Făgărașul, Vințul de Jos, Vurpărul n.a.), loc încă neidentificat oficial, unde, pe drumul de întoarcere, regele Ungariei Carol Robert de Anjou (venit inițial să îl pedepsească pe Basarab I Întemeietorul, domnul Țării Românești pentru nesupunere, dar mai ales că domnitorul român ocupase Severinul, cetate puternică și capitală a Banatului de Severin, conform ”Cronicii Pictate de la Viena” n.a.), a fost învins ”la loc cu strâmtoare” (în data de 9-12 noiembrie 1330 n.a.), el însuși fiind la un pas să fie ucis dacă nu își schimba hainele cu un slujitor al său, reușind să fugă.

Clisura Dunării arată astăzi altfel. Oamenii născuți în prima jumătate a secolului XX  vorbesc despre localitățile Orșova Veche, Dubova, Mraconia, Ogradena. Despre transformările ireversibile pentru multe dintre aceste localități menționate. Peisajul splendid a aprins imaginația pictorilor, poeților, scriitorilor, în timp ce relieful, flora, fauna, trecutul istoric, comunitățile, obiceiurile i-au atras ca un magnet pe oamenii de știință.

După ce se trecea de Cazane, se ajungea pe vremuri în fața unei  insule misterioase, Ada-Kaleh, Insula Fortăreață. Herodot o numește ”Insula Cyraunis” (plină de măslini sălbatici). O legendă spune că de fapt, pe aici a trecut Herakles în ”ținuturile hyperboreenilor” pentru a aduce în Olympia  ”măslinul sacru” și că de fapt ”Coloanele lui Hercule” nu sunt la Gibraltar ci, pe Clisura Dunării, nu departe de Orșova. Legenda mai spune că tot pe aceste meleaguri, Herakles s-a luptat cu uriașul Geryon, care avea uriașe cirezi de vite, cucerind țara acestuia. Se spune că Insula Ada-Kaleh, conform unui basorelief descoperit în Cyprul antic, ar fi purtat numele Erythia.

În plină epocă modernă, pe Insula Ada Kaleh se găsea carantina pentru cei ce intrau din Austria în spațiul românesc aflat sub suzeranitate otomană. În 1842, Insula Ada-Kaleh a fost vizitată chiar de celebrul povestitor danez Hans Christian Andersen.

Astăzi, Ada-Kaleh nu mai există. Construirea Sistemului Hidroenergetic și de Navigație Porțile de Fier a distrus o lume: Orșova Veche, Ogradena, Mraconia, cu biserica ale cărei clopote se spune că încă se mai aud din adâncuri, insula Ada-Kaleh au dispărut sub ape. O parte a fortăreței militare de tip stelat, model ”Vauban”, construite de austrieci (care secole la rând au controlat acest punct strategic de pe Dunăre, după ce i-au înfrânt pe otomani și au anexat Banatul și Transilvania n.a.), micul mausoleu al eroului local intrat în legendă, prințul Miskin Baba, clădirea comandamentului militar habsburgic au fost mutate piatră cu piatră pe Insula Ostrovul Șimian, situată în largul Comunei Șimian, la circa 5 km est de Municipiul Drobeta Turnu Severin.

O vreme conducerea României a dorit să refacă străvechea civilizație de pe Ada-Kaleh, pe Ostrovul Șimian. Apoi proiectul a ajuns într-un sertar și a rămas acolo, după străvechiul obicei românesc. Nici după 1989, proiectele de reabilitare nu au avut prea mare succes, degradându-se și restaurantul, ștrandul construite înainte de 1989.

Cu mai bine de cinci decenii în urmă, Academicianul C.S. Nicolăescu Plopșor (1900-1968), marele cercetător, istoric, antropolog și etnolog oltean a întreprins cercetări ample privind civilizația preistorică, istoria, etnologia și etnografia Clisurii Dunării. Colectivul său de cercetători a stat de vorbă cu oamenii care știau de la străbunii lor de tratamentele miraculoase, ceaiurile și medicamentele naturale pe care prințul Miskin Baba (care trăia ca un pustnic, într-un mediu sărăcăcios în ciuda ascendenței sale nobile n.a.) le făcea prin exploatarea florei de pe Muntele Alion și de pe Dealul Moșului. În plus, au fost prezentate minunile acestui prinț musulman de origine uzbekă, sosit, dintr-o poruncă primită în vis, aici la ”capătul lumii”, unde a trăit până la jumătatea secolului al XIX-lea adică undeva în anii 1858-1859. Mormântul său a fost transformat în anul 1931 într-un mic mausoleu, deoarece Sfântul Miskin Baba s-a arătat în vis paznicului mormântului cerând ca acesta să fie îngrijit pentru ca ”mai marele locurilor” să aducă prosperitatea Insulei Ada Kaleh.

Într-adevăr, în data de 4 mai 1931, Regele României Carol al II-lea personal a vizitat insula, a băut o cafea turcească, a fumat o țigară de foi confecționată tradițional pe insulă (era fumător înrăit) și a dispus scutirea de taxe a Insulei, atât la import, cât și la export, construirea a două fabrici, una de rahat, a doua de țigări (aici se produceau celebrele țigări de foi ”Cabinet”, care de atuni au devenit ”țigările regelui Carol al II-lea”).

Până la scufundarea Insulei, Mausoleul lui Miskin Baba era un loc de pelerinaj din cauza minunilor săvârșite atât pentru musulmani, cât și pentru creștini. Astfel, se spunea că acol se vindecau epilepsia, bolile copilăriei, femeile puteau rămâne însărcinate, iar tinerii își puteau afla ursitul, ursita, aprinzând lumânări la mormântul lui Miskin Baba, indiferent că erau musulmani sau creștini. Azi, mormântul lui Miskin Baba stă năpădit de buruieni, sub cerul liber, pe Insula Ostrovul Șimian. Nimeni nu mai ajunge acolo, deși oamenii încă mai vorbesc despr minunile acestuia, inclusiv că, atunci când Severinul și Orșova au fost bombardate de anglo-americani, în timpul celui de-al doilea război mondial, ”o mână verde” a fost văzută pe cer, deasupra Insulei Ada-Kaleh, deviind bombele să nu cadă pe străvechea cetate dunăreană. Ar fi fost, se pare, una dintre ultimele minuni atribuie lui Miskin Baba.

Pe Insula Ada-Kaleh (aflată începând din secolul al XIX-lea și până în 1919 sub ocupație otomană și protectorat austriac, pierzându-și rolul militar n.a.) exista cea mai mare moschee din România (covorul acesteia, dăruit de sultan se găsește azi la Moscheea Carol din Constanța, nedesfășurat complet din lipsa spațiului), construită în clădirea vechii catedrale catolice a armatei habsburgice.

Insula Ada-Kaleh era un paradis oriental, cu o comunitate majoritar turcească (deși mai trăiau și evrei, greci și chiar români n.a.), bucurându-se, după 1924, când a intrat sub autoritatea României,  de o relativă autonomie internă, de scutiri fiscale. Aici creșteau portocali, curmali, smochini, fiind un colț de rai cu o climă mediteraneeană. Totodată creșteau aici și pomi fructiferi specifici zonei temperate.

Azi, turiștii pot merge în centrul Municipiului Drobeta Turnu Severin, pe Strada Traian, unde lângă parcul orașului, cu Fântâna Cinetică, se află Cafeneaua ”Ada Kaleh”. Cândva, lângă această cafenea se găsea și Cofetăria ”Bragagerie”, unde se spune că însuși mareșalul Iosip Broz Tito venea să se bucure de o bragă rece, preparată după o veche rețetă turcească și să savureze celebra prăjitură ”Ora 12”, care multora ne-a bucurat copilăria.

În Cafeneaua ”Ada Kaleh”, interiorul este unul tipic pentru o cafenea turcească. Se pot bea o cafea turcească, preparată la nisip, o citronadă preparată după o rețetă secretă, transmisă din generație în generație. În zona Pieței Centrale din Drobeta Turnu Severin, mai există un meșter care prepară delicioasa bragă, băutură răcoritoare atât de prezentă în vocabularul medieval românesc.

Pornind din Drobeta Turnu Severin, pe E 70, spre Orșova, peisajul este mirific. Șoseaua și calea ferată șerpuiesc de-a lungul Dunării, părând suspendate în marginea muntelui de calcar. Cer albastru, apă albastră, calcar alb, drumul de fier și cel de bitum negru se întrepătrund într-un univers unic.

Un indicator care anunță ”viaductul Ada Kaleh” amintește de locul unde era cândva insula. Legenda spune că noaptea cu lună plină apare o luntre cu doi tineri îndrăgostiți, morți în timp ce el încercase să o răpească pe ea, pentru a-și trăi dragostea. Ziua, se spune că  două păsări albe zboară deasupra locului unde era cândva insula.

Orșova, prima oprire în Clisura Dunării, este un oraș nou, reconstruit, pe malul celălat, deasupra Golfului Cernei. Localitățile Tufări, Jupalnic, Coramnic sunt azi parte a noului oraș. Orșova Veche, antica Dierna, sunt sub ape. O mică insulă artificială din Parcul General Dragalina, amintește de dispăruta insulă Ada-Kaleh. Din păcate, acolo sunt câteva clădiri, foste restaurante, azi, închise. Un muzeu al Insulei Ada-Kaleh, încă nu există la Orșova, turiștii trebuind să meargă la Drobeta Turnu Severin pentru a vizita ”Muzeul Regiunii Porților de Fier” de acolo și a putea vedea elemente legate de această așezare unică. Deși Orșova a dat țării parlamentari, consilieri locali, muzeul încă nu există, iar infrastructura orașului suferă. Totuși, imaginea Orșovei este deosebită. Străzile principale  sunt paralele și se întretaie perpendicular cu străzi secundare. Vechiul șantier naval agonizează, dar pasionații de ambarcațiuni vechi mai pot vedea câteva exemplare de nave care au făcut istorie, la propriu.

Orșova și localitățile de pe Clisura Dunării au dat țării nume de referință în toate domeniile, oameni care și-au cucerit un foarte bun renume și care, dacă ar fi lăsați, ar putea face multe pentru localitățile lor. Mai ales să le determine să înflorească din nou, ca niște flori ofilite de secetă, cărora le pui apă la rădăcină.

Municipiul Orșova, ca și Municipiul Drobeta Turnu Severin au pe teritoriul lor multe hoteluri, pensiuni și alte facilități destinate turiștilor, case de cultură, cinematografe, parcuri, grădini de vară, muzee, hypermarket-uri etc.

În Orșova, turiștii pot face o călătorie pe Clisură cu vapoare de tip ”pasager”. Există numeroase hoteluri și pensiuni și la ieșirea spre Eșelnița, Dubova în localitățile de pe cursul Dunării. Turiștii pot beneficia de cazare, masă cu preparate tradiționale, excursii pe Dunăre, piscine, spa, terenuri și săli de sport și întreținere, tratamente într-un număr de 140 mici hoteluri, locuințe particulare, pensiuni, cabane, vile.

Înainte de a intra în Orșova, de departe, deasupra orașului nou, se văd acoperișul metalic și turla cu cruce ale unei ctitorii religioase, care răsare din culmea Dealului Moșului. Este Mânăstirea de maici ”Sfânta Ana”, ctitoria marelui gazetar interbelic Pamfil Șeicaru (1894-1980), omul care a dus ”Curentul” de la o publicație aproape anonimă, la unul dintre cele mai vândute ziare românești, după ce demisionase de la ”Cuvântul”.  Pamfil Șeicaru acum 100 de ani era sublocotenent în Regimentul 17 Infanterie și a luptat pe Dealul Moșului și pe Muntele Alion contra germanilor care înaintau ca un puhoi de pe Cerna, spre Orșova și Severin, în anii primului război mondial. Azi, o stradă din Drobeta Turnu Severin încă mai poartă numele ”Eroii de la Cerna”.

Pamfil Șeicaru a fost îngropat de viu de explozia unei mine, pe Dealul Moșului și a jurat că dacă va scăpa cu viață, aici va zidi o mânăstire care să poarte numele Sfintei Ana, pe care îl avea mama sa.

Pamfil Șeicaru și-a ținut promisiunea două decenii mai târziu, punând să se facă pe cheltuiala sa, în 1935, un drum de 1 kilometru și jumătate care urca drept spre locul mănăstirii (ridicate între 1936 și 1939), care avea pe parcurs 7 troițe (câte una deidicată fiecărui regiment care luptase pe Cerna și la Orșova) și câte o bancă din trunchiuri de copaci, pentru odihna călătorilor și cinstirea sufletelor eroilor. Dar cum orgoliul și mândria nejustificată nu le întâlnești doar la politicieni și administratori ci și în mediul bisericesc, mânăstirea nu a fost sfințită de ierarhul locului, acesta găsind că orgoliul său era mai important decât voința lui Dumnezeu (ctitorul Pamfil Șeicaru dorea ca mânăstirea să fie dependentă direct de Patriarhia Română, ceea ce Mitropolitul Banatului de atunci, Orșova fiind în Banat, a refuzat).

Timpurile s-au schimbat, jurnalistul Pamfil Șeicaru a fost nevoit să rămână în străinătate (a locuit trei decenii în Spania, apoi până la moarte în Germania Federală), după 1944, întrucât era anticomunist și plecase cu o misiune diplomatică exact zilele  actului de la 23 august 1944. De acolo, Pamfil Șeicaru, rămas fără averea însemnată din țară, a economisit ban cu ban până când a strâns suma necesară perfectării actelor necesare încredințării ctitoriei sale statului român. Regimul comunist a găsit o întrebuințare mult mai ”lumească” ctitoriei, acoperind pictura bisericii, dând joc crucea și transformând ansamblul în restaurant, adăugând și un corp nou, destinat activităților de prestări servicii în turism.

Dorințele testamentare ale legendarului jurnalist Pamfil Șeicaru nu s-au putut împlini decât la mult timp după moartea sa (survenită în 1980, departe de România n.a.), mai exact după evenimentele din decembrie 1989: ctitoria sa să devină mănăstire (dorință parțial îndeplinită, azi Mânăstirea Sf. Ana fiind dependentă de Mitropolia Olteniei, sfințită la 2 decembrie 1990 n.a.) iar el să fie îngropat în tinda bisericii Mânăstirii (osemintele lui Pamfil Șeicaru au fost reînhumate la Mânăstirea Sf.Ana în data de 20 octombrie 2005 n.a.).

Aproape de ieșirea spre vest din Orșova, efectuând virajul la dreapta, se profilează noul drum care șerpuiește pe Dealul Moșului, spre Mânăstirea Sf.Ana. Azi turiștii se pot deplasa cu mașina pe drumul acesta mai lung,  asfaltat, care oferă o priveliște frumoasă. Undeva, de la mijlocul distanței spre Mânăstirea Sf.Ana, se poate vedea vechiul cantonament unde cândva se antrenau marii sportivi români la canotaj, kaiak-canoe. Aceștia se întorceau triumfători cu pieptul plin încărcat de medalii din aur, pentru că antrenamentele se făceau direct pe Dunăre.

După 1989, diriguitorii sportului au decis ca antrenamentele să fie pe apa mult mai liniștită a Lacului Snagov, performanțele aproape dispărând, cu unele excepții remarcabile de altfel, care țineau, în primul rând de personalitatea sportivului. Un celebru gazetar sportiv suspina la propriu într-un articol dintr-un ziar sportiv al epocii despre prestația jalnică a sportivilor noștri în anii 90, pe Canalul Neue Donau (Noua Dunăre) din Austria. Aceștia și-au motivat prestația slabă spunând că au trebuit să ”facă pentru prima dată cunoștință cu apele învolburate ale Dunării” . Gazetarul român a dat acelui articol titlul: ”Dacă Dunăre n-aveam…”. Azi, aici este centrul de practică al studenților Universității din București, Facultatea de Geografie.

Se pare că autoritățile laice și religioase ar dori să redeschidă și vechiul drum construit de Pamfil Șeicaru (pentru a fi urcat pe jos), între timp troițele și băncile de lem dispărând din cauza nepăsării autorităților vremelnice, prin 1960.

Turiștii pot vizita mănăstirea, pot admira priveliștea deoesebita a Dunării, cu locul legendarei Ada-Kaleh, undeva în stânga, iar în dreapta localitatea sârbească Tekija (nume derivat din cel al unei străvechi mănăstiri musulmane de a ordinului dervișilor), pot cumpăra artefacte creștine, cărți, vederi, produse tradiționale.

Să nu uităm că Mânăstirea Sf.Ana se află nu departe de una din vetrele ortodoxiei românești, Mânăstirea Vodița, ctitorită de Sfântul Nicodim de la Tismana, întemeietor al viețții monastice în România, în secolul al XIV-lea. Vodița se află la 15 km de Drobeta Turnu Severin, pe raza localității Vârciorova (vechea frontieră româno-habsburgică) în sensul de mers spre Orșova.

Turiștii pot vizita noua Mănăstire Mraconia, ctitorită pe un promontoriu stâncos din malul Dunării, fiind separată de munte prin drumul spre Herculane. Puțin mai încolo, turiștii pot admira un fel de ” Mount Rushmore” (muntele din SUA – Dakota de Sud, care are sculptate în stânca sa figurile gigant a patru președinți americani – G. Washington, T. Jefferson, A.Lincoln, Th. Roosevelt n.a.) românesc, în fapt, chipul regelui dac Decebal (86-106 p.Chr.), cioplit în stânca muntelui, din inițiativa  omului de afaceri Iosif Constantin Drăgan, care a avut și o importantă activitate de sprijinire a culturii.

Împătimiții de natură pot să admire ”un monument al naturii”, vestita ”Lalea Galbenă” de Cazane, care crește numai în această zonă. Zona Clisurii Dunării se află situată în ceea ce numim  astăzi ”Parcul Natural Porțile de Fier”, care se întinde între Drobeta Turnu Severin (Mehedinți) și Socol (Caraș-Severin) și de la vărsarea Nerei în Dunăre, până la Svinecea Mică, Svinecea Mare.

Înainte de 1989, zona era preferată pentru traversarea ilegală a Dunării (din cauza îngustimii acesteia) de către cei ce doreau să se refugieze în fosta Iugoslavie, cu un comunism mult mai deschis decât cel din România.

Până la construcția Barajului și ecluzelor de la Porțile de Fier, navigația se făcea foarte greu. Încă din secolul al XIX-lea, austriecii, stăpânitori ai zonei au pus problema modernizării și eficientizării navigației. Orșova în vechiul Imperiu Habsburgic și Turnu Severin din România (granița româno-habsburgică era la Vârciorova, nu departe de Orșova) au devenit centre marinărești de excepție. Navele grele se opreau la Orșova, marfa se încărca pe nave mici, sau pe platforme de tren, de unde se încărcau din nou pe nave mari la Turnu Severin, care își cointinuau drumul spre porturile de la Brăila, Galați, Tulcea, Sulina, Constanța. Același scenariu se repeta și pentru navele care porneau de la vărsarea Dunării către ”linia de sus”, adică Austria, Slovacia, Germania.

Pentru a se evita naufragiile, se folosea tractarea navelor cu remorchere conduse de ”piloții de cataracte”, o categorie profesională aparte a unor adevărați maeștri ai navigației. Pentru a putea trece mai ușor, navele erau tractate prin cabluri groase, cu ajutorul locomotivelor care circulau pe calea ferată, de-a lungul țărmului Dunării.

Natură, civilizație, progres și ruină acestea ar fi pe scurt ceea ce un turist poate vedea pe ”Clisura Dunării” . O regiune unicat, care prin voință ar putea renaște precum legendara Pasăre Phoenix din propria cenușă.

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.